» A.G.Dostoievskaia, « Меня зовут психологом: неправда я лишь реалист в высшем смысле, т. е. изображаю все глубины души человеческой ». Într-o scrisoare adresată generalului Eduard Totleben, Dostoievski își descrie astfel anii tumultoși ai tinereții: « [...] atunci eram orb, credeam în teorii și utopii. ; 17 X 11 cm — (Colee. For all that, to place politically Dostoevsky is not that simple, but: as a Christian, he rejected the atheistic socialism; as a traditionalist, he rejected the destruction of the institutions and, as a pacifist, any violent method or upheaval led by both progressives or reactionaries. pp. Prin intermediul ei, Raskolnikov reușește să descopere necesitatea pocăinței și se autodenunță. Crime et Châtiment est un roman de l’écrivain russe Fédor Dostoïevski (1821 – 1881). From there he was assigned to a Moscow hospital, where he served as military doctor, and in 1818, he was appointed a senior physician. Modelul și ideologul lui Verhovenski este Nikolai Stavroghin, « figura centrală » a romanului, « încremenită ca un idol »[432] într-un ideal de amoralitate. Suferind mult după răcirea prieteniei cu Belinski, depresiv și cu o sănătate șubrezită, Dostoievski găsește consolare în grupul de orientare utopist-socialistă organizat de frații Beketov (Aleksei[144], Nikolai și Andrei). Forța lui este cea care a spulberat romanul victorian, cu fecioarele lui fandosite și locurie lui banale și bine îngrijite; cărți lipsite de imaginație și violență. Nu se ridică însă niciodată la statutul de geniu diabolic, ci se afundă în banalitate și grosolănie. După un drum de paisprezece zile cu sania trasă de cai, Dostoievski și alți doi deținuți, Jastrzembski și Durov[177], ajung la 9 ianuarie 1850 în Tobolsk, un important centru de sortare a exilaților din Siberia. — México: FCE, 2003. După cum scrie romancierul în Jurnalul unui scriitor: «Provin dintr-o familie rusă pioasă [...] În familia noastră, știam Evanghelia încă din fragedă pruncie [34]». », A.G.Dostoievskaia. Prin intermediul lui Belinski, Dostoievski se familiarizează cu unele curente filozofice importante ale epocii: socialismul utopic francez (reprezentat de Fourier, Saint-Simon, Leroux și Cabet), hegelianismul de stânga (Feuerbach, David Strauss) și anarhismul (Proudhon, Stirner)[135][136]. După cum îi dezvăluie lui Apollon Maikov în 1856: « Nu pot să îți exprim, cât de mult am suferit că nu am putut să scriu în închisoare.[194]». Entuziasmat, Dostoievski îi scrie direct prințului moștenitor, căruia îi mai dedicase cu trei ani înainte o copie a romanului Demonii, exprimându-și « iubirea nemărginită » pentru familia imperială[340]. Anii petrecuți la academie au reprezentat o perioadă de inadaptare și însingurare pentru Dostoievski. [262] » Romanul urmărește transformările psihologice ale lui Rodion Raskolnikov, un student sărac, care, impulsionat de ideile vremii[263][264], ucide o bătrână cămătăreasă. These stories were unsuccessful, leaving Dostoevsky once more in financial trouble, so he joined the utopian socialist Betekov circle, a tightly knit community which helped him to survive. ». 90-91 în "Dostoevsky: A Writer in his Time." Ideea morală emerge întotdeauna din ideile mistice, din credința că omul este veșnic, că nu este o simplă ființă pământească, ci una contectată unor alte lumi și eternității. După alte surse, numărul condamnaților la moarte este cincisprezece[164]. Acțiunea romanelor lui Dostoievski evoluează precipitat și spasmodic, este comprimată în timp și se consumă în câteva zile. Dostoievski este deseori internat la spitalul coloniei, unde beneficiază de un tratament uman din partea doctorului Troițki: luxul unui pat, hrană îndestulătoare, chiar și posibilitatea de a citi cărți[190] și ziare[184][191][192]. « Ce ar zice Belinski despre această nouă fantezie a domnului Dostoievski, fantezie prin care o întreagă asociație de tineri este acuzată fără excepție de tentativă de omor și tâlhărie? [...] Перед тем я был два года сряду болен, болезнию странною, нравственною. Într-un articol din 1876 despre situația politică din Franța, Dostoievski afirmă: Tocmai din dorința de a reconcilia cele două clase sociale (al căror contrast părea mai evident chiar în Rusia decât în Franța) într-o « uniune universală întru numele lui Hristos »[442], Dostoievski promovează doctrina pocivennicestvo (почвенничество), o sinteză a curentelor slavofile și occidentaliste, două expresii (cu toate că antagonice) ale aceluiași ideal rus de fraternitate și universalitate[443]. » Dostoievski, Lăsându-i-se însă posibilitatea de a-și alege respectivele zile, Dostoievski va ispăși pedeapsa în martie 1874. Misterul lui Marie Roget. « Вы пишете мне, что меня любите. « Мне казалось это даже некоторым унижением, недостойным его возвышенного характера, и мне было больно и обидно признать эту слабость в моем дорогом муже. He wrote more than 700 letters, a dozen of which are lost.[139]. Но Иисус сказал ему в ответ: не удерживай, ибо так надлежит нам исполнить великую правду », A.G.Dostoievskaia. Many literary critics rate him as one of the greatest psychological novelists in world literature. De multe ori lucrările sale sunt considerate profetice[23], deoarece au anticipat comportamentul revoluționarilor bolșevici, precum și efectul unor curente socioeconomice și geopolitice specifice secolului al XX-lea: progresivism[25], socialism[26], nihilism. Conform istoricului Boris Ilizarov, Stalin a citit Frații Karamazov de mai multe ori[523]. Even so, he and his fellow "conspirators" were arrested on 23 April 1849 at the request of Count A. Orlov and Tsar Nicholas I, who feared a revolution like the Decembrist revolt of 1825 in Russia and the Revolutions of 1848 in Europe. Edited by W.J. Dostoevsky proposed that they establish a new periodical, which would be called A Writer's Diary and would include a collection of essays, but funds were lacking, and the Diary was published in Vladimir Meshchersky's The Citizen, beginning on 1 January, in return for a salary of 3,000 rubles per year. [152] Friedrich Nietzsche at one point called Dostoevsky "the only psychologist ... from whom I had something to learn; he ranks among the most beautiful strokes of fortune in my life." [162] Modern cultural movements such as the surrealists, the existentialists and the Beats cite Dostoevsky as an influence,[163] and he is cited as the forerunner of Russian symbolism,[164] existentialism,[165] expressionism[166] and psychoanalysis. Ivan, however, has stated that he is against Christ. Pe Tolstoi nu îl va cunoaște niciodată, cu toate că cei doi sunt la un pas să se întâlnească în martie 1878, când amândoi asistă la Prelegerile despre umanitatea divină[355] ale lui Vladimir Soloviev. They mostly lived apart. [77][78] Anna gave birth to their second daughter, Lyubov, on 26 September 1869 in Dresden. De altfel, când se referă la adepții iudaismului, Dostoievski folosește adesea peiorativul жид (jid) în locul neutrului еврей (evrei)[491]. Cambridge University Press 2004. p. 153 în "The Cambridge Companion to Dostoevskii". [423]» își concluzionează Dostoievski romanul. Cu toate acestea, el este determinat să își recâștige locul în literatura rusă[207]. Dostoievski, considerat de Belinski un talent extraordinar și original[123], intră imediat în grațiile cercului de literați din jurul criticului. Moartea țarului din 1855 și instalarea unui nou regim îi trezește speranța amnistiei, dar nu reușește să o obțină. Dostoievski a creat opere de o imensă putere hipnotică, însuflețite de scene dramatizate (conclavuri) în care personajele, într-o atmosferă înfierbântată sau scandaloasă, se antrenează în dialoguri socratice à la russe despre existența lui Dumnezeu, problema răului și suferințele celor inocenți. Dostoievski s-a născut în Moscova și a făcut cunoștință cu literatura de la o vârstă fragedă, prin intermediul basmelor și legendelor scrise de autori ruși și străini. Mihail Bakunin chiar îi scrie la un moment dat lui Aleksandr Herzen că grupul este « unul din cele mai nevinovate și inofensive companii » și că membrii săi « se opun sistematic tuturor obiectivelor și mijloacelor revoluționare[150] ». Jewish characters in Dostoevsky's works have been described as displaying negative stereotypes. [106][107] While seeing his children before dying, Dostoevsky requested that the parable of the Prodigal Son be read to his children. [169] A Dostoevsky Museum was opened on 12 November 1971 in the apartment where he wrote his first and final novels. Spre exemplu, Bahtin este de părere că intervenția auctorială de la final strică structura polifonică a romanului[426]. Dostoevsky added a short commentary saying that although the storyline and characters are fictional, such things were inevitable in contemporary society. Între cei doi se înfiripă în scurt timp o iubire tumultoasă și chinuitoare. С тех пор как я себя помню, я помню любовь ко мне родителей. Nu se poate neglija nici influența ficțiunii gotice: siniștrii și violenții Stavroghin (Demonii) și Rogojin (Idiotul), femmes fatales precum Nastasia Filippovna (Idiotul) și Katerina Ivanovna (Frații Karamazov), cu aura lor vampirică, efectele melodramatice și întrebuințarea fără măsură a coincidențelor sunt elemente care par insuflate de autori gotici ca Ann Radcliffe, Charles Maturin, Frédéric Soulié și Edgar Allan Poe pe care Dostoievski i-a studiat cu atenție[380]. СПб., «Арт-бюро», 1999, с.604; Анциферов Н. П. Петербург Достоевского. Apăruseră niște trichine noi, niște vietăți microscopice, care pătrundeau în corpul omului. La 23 ianuarie 1850, Dostoievski ajunge, împreună cu Serghei Dimov, la închisoarea din Omsk. », Dostoievski. De exemplu, o scrisoare adresată fiului său mai mare, Mihail, începe prin « Cât de mare este mila lui Dumnezeu! Maxim D. Shrayer. Dostoevsky offered to sell a new novel he had not yet begun to write to The Russian Messenger, but the magazine refused. [4] His books have been translated into more than 170 languages. », Cărțile lui Dostoievski sunt traduse și comentate în 170 de limbi din întreaga lume[29]; după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.[30]. In his fifteen months with The Citizen, he had been taken to court twice: on 11 June 1873 for citing the words of Prince Meshchersky without permission, and again on 23 March 1874. », pp.108-109 în "Dostoevsky: A Writer in his Time." He was a little over average height and looked at me intensely with his sharp, grey-blue eyes. French, German and Italian translations usually came directly from the original, while English translations were second-hand and of poor quality. Tatăl lui Dostoievski moare în anul 1839 la începutul lunii iunie. Tocmai tabloul acesta! Toți erau condamnați să piară, în afară de câțiva aleși. Etalon al romanului dostoievskian, Crima si pedeapsa nu are nevoie de vreo recomandare speciala din partea criticului, el se recomanda singur ca o capodopera a litera turii ruse si universale, receptata ca atare pretutindeni, alaturi de Don Quijote, Hamlet, Faust, Rosu si negru, Razboi si pace, Madame Bovary… This book is an abridged edition of author’s work in five volumes, "Dostoevsky", c. În volumul Aspecte ale romanului, E.M. Forster îl așează pe Dostoievski alături de Melville, D. H. Lawrence sau Emily Bronte într-o categorie stilistică numită « ficțiunea profetică », pe care o definește astfel: « Tema [profetului] este universul sau ceva universal [...] Își propune să cânte, iar stranietatea cântecului său reverberat în saloanele ficțiunii ne obligă să trecem printr-un șoc. Publicarea Amintirilor continuă aici în anii 1861 și 1862. De altfel, în una din scenele cărții, Raskolnikov îi poruncește Soniei să citească celebrul pasaj al învierii lui Lazăr din Noul Testament[422]. Feministă convinsă, Polina este probabil arhetipul unei serii întregi de femei mândre și pasionale din proza lui Dostoievski: Polina (Jucătorul), Nastasia Filipovna (Idiotul), Katerina Ivanovna Marmeladova (Crimă și pedeapsă), Lizaveta Nikolaevna (Demonii), Katerina Ivanovna și Grușenka (Frații Karamazov)[250][251]. [159] Franz Kafka called Dostoevsky his "blood-relative"[160] and was heavily influenced by his works, particularly The Brothers Karamazov and Crime and Punishment, both of which profoundly influenced The Trial. Verdictul este dat pe 16 noiembrie 1849. O întrebare legitimă este cât de mult se identifică Dostoievski cu personajul fictiv Alioșa. [84], curajul cu care încerca să oprească violența îndreptată împotriva unor categorii mai discriminate, de exemplu nou-veniții sau profesorii de etnie străină, în special germanii[85]. Cele două opere siberiene[226] sunt complet ignorate de critica literară rusă, preocupată în acei ani de Turgheniev, Pisemski sau debutul lui Tolstoi. traducere de Leonida Teodorescu, « [...] плакал, как женщина, стоя пред остывавшим телом своей любимицы, и покрывал ее бледное личико и ручки горячими поцелуями. Devușkin nutrește pentru Dobroselova o iubire paternă, care se transformă încet în simțăminte de un romantism curtenitor, aflat în disonanță cu sărăcia pe care este nevoit să o înfrunte: funcționarul este adesea ridiculizat de colegii săi pentru îmbrăcămintea mizeră și locuiește într-o bucătărie împreună cu alți chiriași. Leatherbarrow. În ultimele capitole, evenimentele se precipită tot mai haotic, aruncând întreaga comunitate într-o confuzie și panică generală, și sfârșesc cu un deznodământ tragic pentru aproape toate personajele. « прекрасное, возвышенное созданье, правильный очерк человека, который представили нам и Шекспир и Шиллер; но он уже готов был тогда пасть в мрачную манию характеров байроновских. But as you say, its 40-century existence proves that this tribe has exceptional vitality, which would not help, during the course of its history, taking the form of various Status in Statu .... how can they fail to find themselves, even if only partially, at variance with the indigenous population – the Russian tribe? Ритуал. Conform criticului Alexander Burry, printre cele mai valoroase artistic dintre adaptări se numără operele Jucătorul de Serghei Prokofiev și Din casa morților de Leoš Janáček, precum și filmele Idiotul de Akira Kurosawa și Demonii de Andrzej Wajda[529]. Despre Cercul Beketov se știu puține lucruri, mai ales că se dizolvă foarte curând, în 1847, când cei doi frați mai tineri, Nikolai și Andrei, pleacă la studii în Kazan[146]. Notes from Underground is split into two stylistically different parts, the first essay-like, the second in narrative style.